Acest concept/principiu este utilizat în medicina tradițională chineză, în Feng Shui dar și în kungfu.
În cadrul stilului Shaolin există "Metoda de combinare a celor 5 elemente" - (Wu xing he fa), care utilizează deasemnea acest concept/principiu.
Pentru început este însă necesară o scurtă trecere în revistă a celor 5 elemente utilizate și a principalelor lor caracteristici.
MU - lemnul
Acest element este caracterizat de energia yang și reprezintă noul (de aceea uneori energia desemnată acestui element mai este denumită și ca yang nou/reînnoit). Simbolistic, energia acestui element este direcționată în sus. Ca organ, lemnului îi este desemnat ficatul.
Lemnul, ca și element, mai caracterizează și evoluția inexorabilă și de aceea lui îi sunt asociate acțiunile "automate", fără un proces de analiză conștientă, de tip reflex, așa cum sunt respirația sau bătăile inimii.
Din punct de vedere al artelor marțiale, lemnul definește actiunile de controlare, forța flexibilă (nu brută, distructivă), "răzbaterea" către adversar, presiunea constantă.
Lemnului îi este asociat, ca și animal, cocorul pentru echilibru și flexibilitate.
TU - pamântul
Este considerat ca un element nedefinit ca și energie, adaptabil, tinzând să formeze un echilibru cu orice fel de energie din jur. Daca energia lemnului este direcționată în sus, aceea a pământului este orientată în jos.
Pământului îi este asociat ca organ splina.
Din punct de vedere al artelor marțiale, pamântul caracterizează tehnicile/pozițiile solide, stabile, fixe, dar și tenacitatea și rezistența. Un luptator caracterizat de acest element este un luptator rezistent, care își dezvoltă duritatea și rezistența la lovituri, așteptând ca adversarul să se apropie de el.
Ca și animal, pământului îi este asociat șarpele.
JIN - metalul
Metalul este considerat un element cu energia direcționată spre interior. Cel mai adesea el simbolizează hotărârea, reformarea și "reașezarea"; redefinirea unei situații de fapt, într-un mod conștient. Metalul definește acțiunile hotărâte, calculate, efectuate în urma unui proces conștient de analiză.
Metalului îi este asociat ca organe plămânii.
Din punct de vedere al artelor marțiale, metalul definește mișcările clare și rapide, organizarea, forța și rezistența.
Ca și animal îi este asociat leopardul.
HUO - focul
Este elementul cu cea mai mare putere de distrugere, având o energie preponderent yang. Ca organ focului îi este asociată inima și implicit acest lucru duce la asocierea sa cu actiuni temperamentale, bazate pe emoții și sentimente ( proprii sau care să duca la crearea lor adversarului - frica, ura, veselie, etc.).
Elementul foc caracterizează mișcările dinamice, rapide, iuți, distructive, agresive.
Ca și animal focului îi este asociat tigrul.
SHUI - apa
Apa este elementul caracterizat integral de energia yin. Apa este misterioasă, ascunzând vederii multe lucruri, gata oricând să iasă la iveală. În același timp apa este adaptabilă, curgătoare, ascunzând în nemișcarea ei o forță distructivă imensă, gata oricând să fie eliberată atunci când este "deranjată".
Ca organ, apei îi sunt asociați rinichii.
Din punct de vedere al artelor marțiale apa definește tehnicile care "curg", adaptabilitatea acestora și grația în miscare.
Ca animal , apei îi este asociat dragonul.
Dupa această trecere scurtă în revistă a celor 5 elemente, trebuie menționat faptul că importanța și eficiența utilizării lor stă de fapt în relațiile care se creează între ele.
Aceste relații sunt de doua tipuri, relații de determinare/întreținere și relații de control.
Aceste relații sunt numite în general "circuite".
Circuitul de întreținere SHEN,
supranumit și "circuitul mamă - fiu", conectează în "serie"
cele 5 elemente pe circumferința unui cerc, simbolizând și definind modul de
transferare/transformare a energiei.
Circuitul de control KO, supranumit și
"circuitul bunică - nepot", conecteaza cele cinci elemente prin
laturile unei stele cu 5 colțuri. Relațiile create definesc modul de reglare a
echilibrului energetic, în cazul în care un element este prezent în exces.
Din punct de vedere al kungfu-ului, cele două circuite
definesc două tipuri de acțiuni privind lupta.Primul circuit (SHEN) definește modul și etapele în care trebuie să se desfașoare lupta, modul în care trebuie abordată aceasta.
APA - adaptabilitate/calm
Se traduce prin asumarea mentală și fizică a unei atitudini relaxate, fără a lăsa să se vadă nici o intenție sau sentiment. Apei îi corespunde ca poziție garda și respectiv momentul premergător contactului fizic.
Această atitudine oferă posibilitatea de a reacționa fără pregătire prealabilă. Apa alimentează lemnul.
LEMN - acțiune fără pregătire/reflex, acțiune de dezvoltare, creștere
Reprezintă reacția de apărare naturală, nepregătită. Având ca punct de pornire "apa", lemnul va tinde să fie cea mai corectă reacție și acest lucru oferă posibilitatea de a acționa eficient în continuare. Lemnului îi corespunde realizarea primului contact cu adversarul.
FOC - acțiune rapidă, dinamică
Reprezintă acțiunea noastră în urma contactului cu adversarul. Respectiv "tatonarea", cunoașterea, schimbul de lovituri. Este o etapa foarte rapidă, consumatoare de energie și distructivă.
PĂMÂNT - echilibrarea fortelor
Reprezintă adaptarea la tehnica adversarului în urma "cunoașterii" acestuia și implicit anularea tehnicilor sale. Această cunoaștere permite alegerea unei acțiuni decisive și finale.
METAL - decizie, hotărâre, schimbarea unei stări de fapt
Reprezintă acțiunea de finalizare, de incheiere a conflictului printr-o acțiune "în cunoștință de cauză", în urma unei analize conștiente și implică în special hotărâre și asumare.
Al doilea circuit (KUO) definește un alt mod de reacție în funcție de tipul atacului, în special atunci când acesta folosește în exces o anume caracteristică aparținând unui element.
Astfel, atunci când un adversar folosește preponderent caracteristicile elementului "metal" (atacă decisiv, vizând o victorie rapidă), răspunsul nostru trebuie să se conformeze caracteristicii elementului "foc", utilizând tehnici foarte rapide și distructive pentru a "rupe" ritmul atacului adversarului.
În cazul în care adversarul este deosebit de fluid, dar fără a iniția nici o acțiune hotărâtă, folosind în exces caracteristica elementului "apă", răspunsul nostru trebuie să se conformeze caracteristicilor elementului "pământ", respectiv executarea unor tehnici fără un angajament fizic total, concentrat asupra păstrării echilibrului, relativ statice.
În cazul în care atacurile adversarului prezintă preponderent caracteristicile elementului "lemn", adică atacuri mult prea puțin controlate, care tind să nu se oprească și sunt continuate forțat, tehnica noastră trebuie să urmarească "retezarea" atacurilor sale printr-o acțiune decisivă, hotărâtă, potrivit caracteristicilor elementului "metal".
În situația în care adversarul este deosebit de violent și excesiv de dinamic, dar fără a viza o acțiune decisivă, prezentând în exces caracteristicile elementului "foc", anihilarea tehnicilor sale se v-a face folosind caracteristicile elementului "apa". Absorbirea și evitarea atacurile sale trebuie sa-l determine angajarea în execuția unor tehnici mai decisive și mai statice.
În final, dacă adversarul este mult prea "fix", static, ermetic, folosind în exces caracteristicile elementului "pământ", "penetrarea" apărării sale se face cu ajutorul caracteristicilor elementului "lemn", prin executarea unor atacuri consecvente, ritmice și într-un mod "evolutiv" din punct de vedere al forței și vitezei. Scopul este crearea unei presiuni crescânde care se finalizează prin modificarea atitudinii adversarului.
Având în vedere cele prezentate mai sus, în stilul Shaolin se urmărește ca "cele 5 elemente sa fie unite în unul singur" astfel încât ele să realizeze în interiorul practicantului cât și în exterior (în relație cu adversarul) un echilibru perfect, dar și să ofere soluții