Avantajele practicarii stilului Shaolin - despre cauza si efect si responsabilitate

Shaolin kung-fu, despre latura mentala a praticarii acestui stil

Avantajele practicarii de catre tineri a stilului Shaolin

Shaolin Kung-fu la Brasov

Avem plăcerea să anunțăm pe brașoveni că studierea și instruirea în stilul Shaolin este acum mai facilă, pentru aceasta putând apela la noul club în formare din orașul lor, acesta având ca instructor un tânăr inimos, în persoana lui Laoshi Alexandru Maracine.

https://www.facebook.com/shaolinbrasov/ 

Clubul va reprezenta Romanian Chin Woo Athletic Association și cu această ocazie îi dorim mult noroc și bine ai venit în familia artelor marțiale chineze tradiționale. Amituofo!

Posturi și poziții în Shaolin Kungfu

În limba română (și nu numai) cele două cuvinte, din punct de vedere semantic, par a descrie același lucru, astfel că atunci când ideogramele din limba chineză sunt traduse strict literar nu apar diferențieri majore.

Totuși, în cazul în care se folosesc cele două cuvinte chineze în contextul artelor marțiale, respectiv în cazul stilului Shaolin, ele descriu cu mult mai mult.

În chineză, ideograma Shi se traduce prin postură iar ideograma Bu se traduce prin poziție sau pas (deplasare).

Pentru a înțelege în ce direcție trimit cele două cuvinte chineze, este necesară rememorarea istoriei formării stilului Shaolin și apoi a funcției practice a utilizării lor.

Așa cum am menționat în articolul privind istoria stilului Shaolin, el își are originea la templul budhist cu același nume din Munții Songshan. Ca și patriarh al stilului este menționat călugărul Bodhidharma, sau Da Mo.

Acesta este menționat ca fiind de origine indiană și cu instruire în artele marțiale din patria sa, India.

La venirea sa la Templul Shaolin, el a introdus mai multe exerciții, numele său fiind legat de renumitele Yi Jin Jing (Scriptura asuplizării tendoanelor) și Louhan Shi Ba Shou (Cele 18 brațe ale discipolului budhist – luohan).

O parte din exercițiile introduse de el au legături cu anumite practici Yoga, iar în practicile respective termenul folosit este de asane. Acest termen își are echivalentul în limba chineză prin cuvântul Shi (postură).

Ce presupun aceste asane în Yoga? Simplu. Asumarea și păstrarea unei poziții pentru o anumită perioadă de timp, iar poziția respectivă este una complexă incluzând controlul centrului de greutate, poziții specifice ale membrelor, bustului și capului.

Primordială, ca importanță, este poziția corporală finală, apoi durata păstrării ei, urmată de respirație sau concentrare și, în ultim rând, cum se ajunge în poziția respectivă.

Din această descriere rezultă că exersarea ”posturilor” are un scop multiplu, nu doar marțial. Ele au un rol de ”formare” fizică dar și de conștientizare a funcționalității corpului (mecanica sa de bază).

Păstrarea mai mult timp a unei posturi oferă anumite avantaje:

-        Dezvoltă musculatura și mobilitatea;

-        Corectează în special poziția coloanei vertebrale;

-        Generează ”memoria kinestezică” a mușchilor astfel încât, atunci când este nevoie, posturile să fie asumate fără efort și extrem de rapid;

-        Conștientizează poziția centrului de greutate, respectiv a dezechilibrului, ca prim pas pentru  a-l utiliza.

 Din această categorie fac parte:

-        Deng Shan Shi (Postura împingând muntele);

-        Qi Ma Shi (Postura ”călărind” calul);

-        Du Li Shi (Postura ”într-un picior”);

-        Xu Shi sau Han Ji Shi (Postura ”goală” sau Postura cocoșului);  

-        She Ban Shi sau Xie Shi (Postura șarpelui jumătate așezat sau Postura încrucișată);

-        Ding Ji Shi (Postura puiului de găină care se odihnește);

-        Luohan Zuo Ban Shi (Postura discipolului budhist care se odihnește);

 

  

 Pe lângă acestea există așa numitele ”poziții” care împart aceași ideogramă cu ”pas”, respectiv ideograma Bu.

Acest fapt oferă mai multe indicii privind funcția și modalitatea de exersare, respectiv toate ”pozițiile” au o funcție tranzitorie și se obțin printr-o deplasare. Ele, chiar dacă pot fi exersate și static, izometric, în imaginea finală, precum posturile, de fapt sunt caracterizate de modul în care se ajunge în poziția finală. De asemenea pozițiile membrelor superioare și a bustului nu sunt sistematizate pentru exersare, ele variind în funcție de aplicațiile practice.

Scopul acestor ”poziții” este acela de a controla și folosi dinamic centrul de greutate în deplasare. Așa că punctele principale de atenție în exersare sunt:

- viteza cu care se obține și se părăsește o poziție;

- trecerea cât mai naturală dintr-o poziție în alta, în funcție de tehnicile anterioare, concomitente sau ulterioare;

- controlul dinamic al centrului de greutate pe cele 3 mari axe (față-spate, stânga-dreapta, sus-jos);

- utilizarea deplasării pentru a încorpora greutatea corpului în tehnică;

            - conștientizarea funcțiilor ofensiv-defensive ale pozițiilor.

Din categoria pozițiilor fac parte:

-        Ban Ma Bu sau Si Liu Shi (Poziția jumătate călăreț sau Postura patru-șase);

-        Qi Long Bu (Poziția călărind dragonul);

-        Kui Bu (Poziția îngenunchiată);

-        Deng Pu Shi sau Pu Bu (Postura împingând ghemuit sau Poziția ”plată”);

-        Qi Xing Bu (Poziția celor 7 stele);

-     Dan Die Bu (Poziția cu un genunchi așezat).

  

În afara acestor poziții și posturi există și o grupă hibrid, cu funcții duble.

Păstrarea posturii/poziției primordial pentru dezvoltarea echilibrului și apoi a mișcării care o produce. Acestea au adăugate sufixul ”echilibru” – Ping Heng și sunt:

-        Pan Tui Shi Ping Heng (Echilibru în Postura cu un picior îndoit);

-        Wang Yue Shi Ping Heng (Echilibru în Postura contemplând luna);

-        Kou Tui Shi Ping Heng (Echilibru în Postura cu un picior agățat);

-        Tan Hai Shi Ping Heng (Echilibru în Postura privind în fundul mării);

-        Yan Shi Ping Heng (Echilibru în Postura rândunicii);

Tot din categoria hibrid mai fac parte cele în care primordială este deplasarea și apoi postura/poziția obținută. Acestea au sufixul Bu – ”pas” și sunt:

-        Cha Bu (Pas petrecut prin spate);

-        Gai Bu (Pas petrecut prin față).

Indiferent că vorbim de posturi sau poziții, cel mai important lucru care trebuie înțeles, este că din punct de vedere marțial, combativ, ele nu oferă decât pentru o fracțiune de secundă un avantaj tactico-tehnic. În cazul în care ajungem să luptăm, nu se ”stă” în nici o poziție sau postură, se trece/translează din una în alta, în funcție de acțiunile adversarului.  

De aceea, atunci când vă antrenați, este foarte importantă conștientizarea funcției primordiale a posturii/poziției dar și experimentarea unor situații care să evidențieze avantajele pe care le oferă.

Întrebări adunate și ceva răspunsuri

Am hotărât, ca începând cu prezentul articol, să inițiez un mod de comunicare cu cei interesați de arte marțiale în general și de cele tradiționale în special.

Înainte de a începe, este necesară stabilirea unor reguli care să permită o comunicare civilizată și productivă.

Preponderent voi răspunde la întrebările legate de kung-fu dar, în măsura în care am cunoștințe sau măcar o opinie, și vizavi de alte stiluri.

Nu intenționez să polemizez cu nimeni și nici nu voi găzdui dispute de idei.

În general, opiniile pe care le exprim, provin din experiență, studiu și judecată. Ele nu urmăresc să îmi impună punctul meu de vedere. Sunt lucruri pe care le știu și lucruri pe care nu le știu.

Preferabil este ca întrebările să fie punctuale. Să privească aspecte clare, reale și nu informații de genul: istoria stilului X, cine este mai bun, dacă Bruce Lee îl bătea pe Van Dame, cât timp îmi trebuie și cum ajung să levitez, etc..

Informațiile de acest gen se pot căuta foarte ușor pe net iar răspunsurile vor satisface pe toată lumea. Sau nu.

Pentru a adresa o întrebare vă rog să folosiți Formularul de contact și întrebări din dreapta paginii și nu uitați să completați toate datele solicitate (inclusiv numele și prenumele). Înainte de a răspunde la întrebare voi verifica dacă persoana este cine spune și, în funcție de rezultat, răspund sau nu.

Acum, pentru început, am adunat câteva întrebări extrase din discuții prezente în unele forumuri sau alte canale de comunicare media.

1 - De ce să ne antrenăm cu și împotriva armelor? Dacă un expert în mânuirea cuțitului ne atacă, nu avem oricum șanse. Iar dacă nu avem armele la noi, degeaba.

În primul rând, armele adaugă o nouă dimensiune, în special perceptiv-cognitivă, la ceea ce înseamnă agresiune. Dacă, atunci când suntem atacați cu mâna goală, creierul percepe un anumit nivel de pericol și de amenințare, în atacurile cu armă nivelul perceput este mult mai mare și poate genera blocaje ale reacțiilor de apărare. Antrenarea împotriva armelor micșorează stresul prin obișnuirea practicantului cu distanțele noi de luptă, generate de lungimea și tipul armei, cu avantajele și dezavantajele tipurilor de arme (rigide, flexibile, lungi, medii, scurte, ascuțite simplu sau dublu, grele sau ușoare, etc.).

Pe de altă parte, unele arme pot fi înlocuite în autoapărare cu alte obiecte care prezintă anumite caracteristici comune. Prezența acestor caracteristici comune permite translatarea tehnicilor și tacticilor la substitutul armei. De exemplu, Dao poate fi înlocuit cu un băț robust și mai greu, dar nu foarte lung, Jiu Jie Bian (lanțul cu nouă elemente) poate fi înlocuit cu un lanț normal sau o funie groasă, cuțitul poate fi înlocuit cu un băț mai scurt sau cu o revistă răsucită. Exemplele pot continua.

De fapt, studierea și antrenarea cu diverse arme nu este deloc desuetă. Din acest motiv toate armatele din lume, pe lângă tras cu pușca, aruncat grenada, tras cu tunul sau bombardat cu avionul, au incluse acest tip de pregătire. Pentru un SEAL-s sau un luptător Spetnatz acest tip de pregătire este obligatorie.

Întrebarea legată de ”expertul care ne atacă cu un cuțit” nu poate primi decât următorul răspuns. Diferența dintre un om normal și un expert este dată doar de timpul acordat studierii și pregătirii în domeniul respectiv. Deci dacă cineva este îngrijorat de această diferență de pregătire, singurul lucru pe care trebuie să îl facă este să devină și el expert.

2 - În cât timp ajung eșarfă/centură neagră?

 Cel mai cinstit răspuns este, cât de repede vrei tu. Dacă ai să te antrenezi două zile pe săptămână câte 90 de minute, atunci o să îți ia ceva timp. Cu cât te antrenezi mai mult, cu atât ”timpul” se scurtează până la ”centura neagră”. Oricum, ”centura” (neagră sau de altă culoare) nu este decât un simbol extern al cunoștințelor și calităților obținute și nu al timpului trecut de la înscriere.

Îndrăznesc să spun că întrebarea este profund greșită. Scopul angajării în orice fel de activitate sau pregătire personală nu poate să fie determinat de cât de repede se termină. De obicei acest fapt trădează doar necesitatea de a face acel lucru și nu pasiunea pentru el.

Orice fel de pregătire personală care are ca punct de plecare dorința proprie și nu constrângerea (de orice fel), presupune dorința de a cunoaște cât mai mult din domeniul respectiv, dorință însoțită obligatoriu de pasiune și care nu este condiționată de timp.

Este ca și cum v-ați însura și primul lucru pe care l-ați întreba, ar fi dacă e gata după X ani. Funcție de răspuns vă angajați avocat din timp și pregătiți divorțul?

Acest mod de a vedea lucrurile anulează valoarea pregătirii. În loc să fii concentrat pe obținerea unor cunoștințe și calități (chinezii le spun ”îndemânări”), ești focusat de la început pe ”cât de repede sau greu trece timpul”.

Sugerez înlocuirea acestei întrebări cu: ”de ce vrei să practici arte marțiale” sau ”ce vrei să obții din practicarea artelor marțiale”.

Răspunsurile la aceste întrebări sunt mult mai edificatoare pentru tine.
Dacă vrei doar ”centura”, pot oricând să indic câteva magazine on-line care au oferte interesante și avantajoase.

            3 – Ce stil este cel mai bun?

Evident că aceasta este cea mai des întâlnită întrebare.

Întrebarea fiind individuală, conține și răspunsul. Ca să  poți spune care stil este cel mai bun, TU (cel care pui întrebarea) trebuie să stabilești (din punctul tău de vedere), ce calități sau tehnici sau metode consideri TU că sunt cele perfecte sau ideale. De fapt, TU ai o imagine cu ce stil este cel mai bun, dar nu ai încredere în propria judecată.

Te uiți pe net și vezi că X stil a bătut nu mai știu ce Y alt stil. Sau ai rămas cu imaginea unor lupte intra-stil care te-au impresionat.

În orice competiție, inter-stil sau intra-stil, ceea ce vedem sunt PRACTICANȚII și nu stilul. Cu aceștia noi ne identificăm și, dacă descoperim (inconștient) că avem asemănări cu unii, ne extindem aprecierea pozitivă și asupra stilului. Orice stil este în fapt o noțiune cvasi-abstractă și, ca să știi care este cel mai bun, ar trebui să le practici pe toate, pentru a putea face o comparație și o ierarhie. Și chiar și în acest caz, tot nu ar fi decât părerea ta și nu un fapt sau un adevăr final.

Totuși, există niște mici indicii sau sfaturi care te pot ajuta să afli ”care stil e cel mai bun”.

În primul rând vizitează mai multe săli chiar și cu același stil. Același lucru (stil, tehnică, materie) este predat de către fiecare profesor în manieră proprie, manieră marcată în special de personalitatea acestuia. Dacă nu ai asemănări de personalitate cu el, oricât de ”bun” ar fi stilul, nu ai să-l poți învăța de la el.

Apoi alege două – trei stiluri pe care să le ”încerci” pentru o perioadă scurtă de timp. Cel mai adesea, o lună este suficient pentru a simți dacă vrei să investești timp și energie în stilul respectiv. ”Înțelegerea vizuală” este diferită de ”cunoașterea fizică”.

Întrucât fiecare stil reprezintă într-o mare măsură calitățile și experiențele maestrului fondator, identifică ce ”specificități” sunt prezente. De exemplu: predomină blocaje foarte dure, poziții joase, lovituri din săritură, exerciții de întărire a corpului, etc..

Dacă aceste caracteristici își sunt familiare sau ușor de efectuat, atunci stilul îți este accesibil.

Evident, există și posibilitatea ca să hotărăști în mod voluntar ce calități vrei să îți cultivi cu ajutorul stilului X. Dar, de obicei, această opțiune aparține celor care ajung să stăpânească foarte bine un stil accesibil.

În final, ”cel mai bun stil” este cel care ți se potrivește ție.

La fel ca în viață, unii suntem doctori, unii muncitori, unii ingineri, unii…

Unii practicăm kung-fu, unii karate, alții kick-boxing, alții…

Important este gradul de expertiză și eficiență pe care îl obținem în stilul/specializarea noastră.